Up Romania sponsorizeaza cazarea parintilor cu copii internati pe termen lung, ca partener al Fundatiei pentru Copii Ronald McDonald Bucuresti

Up România va sprijini Casa Ronald McDonald București, unde sunt cazate familiile copiilor internați pe perioade lungi de timp, prin preluarea în custodie a Camerei nr. 1, timp de un an.

Fundația pentru Copii Ronald McDonald și Up România au încheiat recent un parteneriat în cadrul programului caritabil „Adopt-a-Room”, în baza căruia compania va asigura sprijinul pentru toate familiile cazate în Camera nr. 1, timp de un an, și va contribui la continuitatea activității Casei Ronald McDonald București.

Construită în incinta Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Casa Ronald McDonald București a fost inaugurată în anul 2003 și până în prezent a găzduit peste 11.500 de persoane. Aici, familiile copiilor internați pe perioade îndelungate se pot odihni, li se asigură ocazional mese calde zilnice, pachete cu bunuri de primă necesitate și consiliere. În acest fel, părinții se află în orice moment la câțiva pași de patul micului pacient, iar singura lor grijă este sănătatea acestuia.

„Dincolo de rentabilitate, de cifra de afaceri, Up este despre oameni, despre business, despre experienţe. Susţinem cauzele în care credem, cele care ne aduc cu un pas mai aproape de ”Mai bine, în fiecare zi”. Unul dintre parteneriatele noastre de suflet este cel cu Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald și este un motiv de mândrie pentru noi să ne putem număra nu doar printre prietenii şi susţinătorii acesteia, ci şi printre părinţii adoptivi ai unei camere din Casa Ronald McDonald București”, a declarat Elena Pap, director general, Up România.

„Suntem recunoscători să fim înconjurați de oameni buni cu care împărtășim aceleași valori, așa cum sunt partenerii și prietenii noștri de la Up România. Le mulțumim pentru implicarea generoasă în numele tuturor familiilor care vor locui aici. Suntem convinși că binele unește mereu oamenii, iar oamenii unesc familii și le țin împreună”, a declarat președinta Fundației pentru Copii Ronald McDonald, Amalia Năstase.

În 2022, Casa a găzduit peste 300 de părinți, oferind aproape 2.400 de nopți de cazare gratuită. Durata medie de cazare pentru o familie este de 12 zile. Casa are 14 camere și o serie de spații și facilități pentru uz comun, care sporesc confortul oaspeților: bucătărie complet echipată și mobilată, sală de mese, spațiu multimedia, spațiu de joacă pentru copii, spălătorie.

rmhc.ro/casele-ronald-mcdonald/bucuresti 
________________________________________

Despre Up România

Up România face parte din Grupul Up. Cu o prezență de 20 ani în România, compania oferă celor peste 20.000 de societăți client diverse instrumente de motivare: tichete de masă Up Dejun, Up Cadou, vouchere de vacanță Up Vacanță, tichete sociale și tichete sociale pentru grădiniță Up Social, tichete culturale Up Cultură si o platforma de beneficii flexibile Up Multibeneficii.

Up România este specializată în soluții moderne de plată și de optimizare a costurilor pentru companii, angajați și parteneri comercianți. Prin tot ceea ce facem, susținem creșterea puterii de cumpărare și îmbunătățirea calității vieții angajaților si societății, în general. Alimentație mai sănătoasă, acces la recreere și la cultură, consum responsabil, sustenabilitate – valori în care credem și pe care le susținem zi de zi. Pentru că știm că a construi o societate durabilă este ceva ce depinde și de noi.

Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald

De 24 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald dezvoltă proiecte și programe care îmbunătățesc calitatea vieții și a sănătății copiilor din toată țara. Prin Casele Ronald McDonald de la București,Timișoara, și Iași, Fundația susține continuu familiile cu copii care au nevoie de spitalizare pe o perioadă îndelungată, prin asigurarea de cazare gratuită și servicii suport. De asemenea, anual, spitale de copii și secții de pediatrie din toată țara primesc sprijinul Fundației sub forma dotărilor cu echipamente, aparatură și consumabile, necesare acordării actului medical în condiții optime.

www.rmhc.ro