VELUX lanseaza Daylight Visualizer, un simulator profesional gratuit de analiza a conditiilor de iluminare naturala din cladiri

Lumina naturală, mai mult ca orice alt material, modifică felul în care un spațiu poate fi perceput și reprezintă un aspect fundamental în proiectarea unor clădiri sănătoase și sustenabile.

În acest context, VELUX anunță lansarea Daylight Visualizer, un simulator profesional gratuit de analiză a condițiilor de iluminare naturală din clădiri, dedicat arhitecților. Dispozitivul simulează cu acuratețe și cuantifică nivelul luminii naturale în spațiile interioare, compară condițiile de iluminare înainte și după montarea ferestrelor, creează modele simple 3D și generează rapoarte în câteva minute.

Condițiile de iluminare naturală reprezintă un aspect esențial care trebuie luat în calcul încă din fazele inițiale ale proiectării unei clădiri. O bună utilizare a luminii naturale poate reduce consumul de energie al clădirii și poate îmbunătăți sănătatea, dispoziția și abilitățile cognitive ale ocupanților, fie că se află acasă, la școală sau la muncă.

Cu toate acestea, cantitatea de lumina naturală care pătrunde în clădire depinde de proporția și geometria clădirii, dar și de împrejurimi. Definirea precisă a coeficientului de iluminare naturală este un proces complex, care poate fi simplificat cu ajutorul noului program VELUX Daylight Visualizer. Instrumentul poate fi utilizat pentru a evalua o întreagă gamă de tipuri de clădiri, de la cele mai mici la cele mai mari, fără restricții în ceea ce privește complexitatea geometrică a modelului importat.

Programul poate fi învățat ușor și într-un timp foarte scurt datorită sistemului prietenos de navigație și a interfeței intuitive. Astfel, profesioniștii pot să creeze cu ușurință modele 3D pentru ferestre de mansardă, pentru acoperiș, terasă sau fațadă, pornind de la zero, în doar câteva minute, folosind modelatorul inclus în program, dar și să importe proiecte existente din programe de tipul BIM / CAD. Modelele 3D detaliate pot fi importate din Revit, Archicad, Autocad, SketchUp, Rhino, precum și alte programe.

Potrivit reprezentanților VELUX, principala diferență între Daylight Visualizer și programele uzuale CAD (computer aided design) este aceea că permite simularea cu acuratețe și cuantificarea nivelului de lumină naturală din spațiile interioare, pe când programele CAD standard fac doar randări 3D, fără a oferi informații despre cantitatea și calitatea luminii naturale din spațiul respectiv.

De asemenea, prin intermediul Daylight Visualizer pot fi explorate și optimizate condițiile de iluminare naturală din orice spațiu cu ajutorul unor vizualizări de un înalt realism fotografic și a unor hărți colorizate care simulează sisteme de ferestre standard și complexe. Printre alte funcții, programul permite vizualizarea nivelului de iluminare și coeficientul de iluminare naturală, simularea luminii redirecționate cu tuburi de lumină, rulouri și rafturi de lumină și explorarea condițiilor de iluminare naturală cu randări de vederi în plan, în secțiune și în perspectivă. În plus, arhitecții pot simula chiar și sisteme de deschidere (CFS) și produse de umbrire cu materiale BSDF.

Totodată, sistemul de raportare al programului permite generarea de rapoarte automate, măsurând coeficientul de iluminare naturală pe zone stabilite de utilizator, precum și evaluarea și documentarea standardului european pentru iluminarea naturală a clădirilor (European Standard for Daylight in Buildings) EN 17037. Programul VELUX Daylight Visualizer poate fi descărcat fără costuri pentru sistemele Mac și Windows de aici.

De trei ori mai multă lumină naturală cu ferestrele pentru acoperiș terasă decât cele clasice
Ferestrele pentru acoperiș terasă pot oferi încăperii de trei ori mai multă lumină naturală decât cele clasice, montate pe fațadă. VELUX și-a extins anul acesta portofoliul de ferestre pentru acoperiș terasă cu ferestrele cu protecție din sticlă plată și curbată, care oferă soluții pentru clădirile rezidențiale.

Unul dintre principalele avantaje ale noii generații de ferestre cu protecție din sticlă este acela că, datorită protecției superioare cu sticlă dintr-un capăt în altul și a construcției lor unice, sporesc suprafața luminată natural cu până la 52%* comparativ cu generația anterioară.

Despre Grupul VELUX

De peste 80 de ani, Grupul VELUX a creat medii de viață sănătoase pentru oamenii din întreaga lume, valorificând la maximum lumina naturală și aerul proaspăt. Gama noastră variată de produse include ferestre de mansardă, ferestre pentru acoperiș terasă, rulouri interioare, produse pentru protecție solară și rolete exterioare, precum și soluții de montaj și sisteme de control pentru casă inteligentă. Aceste produse contribuie la asigurarea unui climat interior sănătos și durabil, pentru muncă și învățare, pentru joacă și petrecerea timpului liber. Lucrăm la nivel global – cu operațiuni de vânzări și producție în peste 38 de țări și aproximativ 12.500 de angajați în întreaga lume. Grupul VELUX este deținut de VKR Holding A/S, o societate cu răspundere limitată deținută integral de fundații non-profit, caritabile (THE VELUX FOUNDATIONS) și de familie. În 2021, VKR Holding a avut venituri totale de 3,5 miliarde de euro, iar THE VELUX FOUNDATIONS a donat 244 de milioane de euro sub formă de donații caritabile.

Pentru mai multe informații despre Grupul VELUX, vizitați velux.com.

* Suprafața de iluminare naturală în comparație cu CVP/CFP 6060.