AVE deschide inscrierile pentru Gala Directorii Anului 2023

• A șaptea ediție a Galei Premiilor pentru Directorii Anului va avea loc pe 9 octombrie
• Înscrierile sunt deschise pentru toți directorii din unitățile de învățământ din România, până pe 14 august 2023
• Premiile pentru câștigătorii Galei Premiilor Directorii Anului 2023 sunt în valoare de peste 14.000 de euro și câte un loc în programul de transformare al școlilor condus de AVE

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) anunță deschiderea înscrierilor pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023, evenimentul care premiază rezultatele remarcabile ale directorilor și directorilor adjuncți din liceele, școlile și grădinițele publice și private din România. Înscrierile se pot face online, începând cu 11 iulie, până pe data de 14 august 2023 (ora 23:59).

Gala Premiilor pentru Directorii Anului are scopul de a pune sub lumina reflectoarelor directorii care, prin proiectele pe care le implementează în școlile și comunitățile din care fac parte, aduc schimbare și contribuie la transformarea sistemului educațional din România.

„Credem în puterea directorului de școală ca lider al comunității școlare. În fiecare an, AVE celebrează și recunoaște rolul directorilor, cei care inspiră și contribuie la transformarea comunității lor și implicit a educației din România. Este nevoie ca aceste modele de leadership și abordare antreprenorială, sustenabilă și care obțin rezultate să fie vizibile și cunoscute. Știm că împreună transformăm educația din România și vrem să îi cunoaștem pe acei care își asumă responsabilitatea de a asigura o experiență educațională de calitate pentru fiecare copil din școala pe care o coordonează”, spune Silvia Toth, Director Programe Educaționale, AVE.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023, pe 9 octombrie, la Ateneul Român

Prin intermediul Galei Premiilor pentru Directorii Anului sunt identificați printr-un proces amplu, bazat pe aplicații, și ulterior sunt premiați acei directori de școală care, prin schimbările pozitive reușite în decursul unui an școlar, contribuie atât la transformarea comunităților din care fac parte, cât și la cea a sistemului educațional din România. AVE recunoaște, prin acest eveniment, importanța rolului strategic al directorului de școală în procesul de modernizare a educației.

Înscrieri deschise pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023

În cadrul Galei, vor fi premiați 4 dintre cei mai buni directori pentru trei categorii consacrate: Inovare, Antreprenoriat și Egalitate de Șanse, precum și marele premiu, Directorul Anului 2023. Sunt eligibili pentru înscriere toți directorii și directorii adjuncți în funcție în anul școlar 2022 – 2023, dar care nu au mai fost premiați în cadrul Galei.

Pentru categoria Inovare, sunt căutați directorii care gândesc altfel, găsesc soluții inovatoare, abordează într-un mod cu totul diferit o problemă cronică a școlii pe care o coordonează. La categoria Antreprenoriat, sunt premiați directorii ale căror inițiative demonstrează eficiență antreprenorială în situații în care resursele nu sunt suficiente, iar Egalitatea de Șanse premiază directorii care reușesc să aducă mai aproape de școală elevii vulnerabili din comunitățile lor. Marele premiu va fi acordat acelui director care va surprinde prin calități de leadership excepționale, viziune și rezultate remarcabile care fac o diferență pentru copii.

Directorii se pot înscrie prin completarea unui formular disponibil online la maximum două categorii de premii din cele trei specializate. Fiecare director înscris este luat automat în considerare și pentru marele premiu, Directorul Anului 2023. De asemenea, oricine cunoaște un director de școală cu rezultate extraordinare îl poate recomanda pentru înscriere, prin completarea unui formular online.

Anul acesta, pentru fiecare categorie va fi acordat un premiu în valoare de 3.500 de euro cu scopul de a susține directorii în proiectele pe care le au în derulare în cadrul școlii sau pentru a demara un nou proiect, dar și un loc asigurat în cadrul programului AVE. Școala va fi automat selectată pentru programul Asociației pentru Valori în Educație, unde aceasta va beneficia de parcursuri de dezvoltare bazate pe procese de transformare.

Selecția și jurizarea pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului se fac în trei etape – selectarea înscrierilor, evaluarea lor și interviu pentru Directorul Anului 2023. Comisiile de jurizare alocate fiecărei categorii de premiu vor fi compuse din minimum șapte membri, majoritatea reprezentanți ai mediului de afaceri, specialiști în recrutare și educație, precum și câte un reprezentant al elevilor și un jurnalist.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment recurent, organizat pentru al șaptelea an consecutiv de AVE, al cărui scop este să ofere sprijin și recunoaștere directorilor de școală, dar și să creeze un mediu în care educația să fie apreciată și valorizată, inspirând astfel noi generații de lideri și inovatori în domeniul educației.

****

Despre Asociația pentru Valori în Educație
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. AVE dorește să transforme sistemul educațional din România într-unul care să promoveze respectul, onestitatea, spiritul de echipă și responsabilitatea. Detalii complete pot fi găsite pe site-ul ave-romania.ro.