Perioada de inscriere la editia cu nr. 5 a burselor pentru cercetare a fost prelungita. Centrul de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie aloca 150.000 lei pentru cercetare

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriție anunță prelungirea perioadei de depunere a proiectelor pe tema efectelor consumului moderat de bere asupra sănătății, din cadrul celei de a cincea ediții a burselor pentru cercetare pe care le acordă. Data limită până la care pasionații de cercetare pot să depună proiectele pentru a obține finanțare este 30 iunie 2016. Bugetul total pus la dispoziția cercetătorilor români este de 150.000 lei.

Bursele de cercetare oferite de Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție sunt adresate studenților aflați în an terminal la orice specializare de natură științifică, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi, principala condiție fiind ca aceştia să aparțină unor centre de învățamânt superior sau centre de cercetare din România. Studenţii la medicină pot aplica începând cu anul patru. Fiecare aplicant trebuie să beneficieze de un coordonator de proiect care să aparţină unei instituţii de învăţământ superior sau centru de cercetare din România şi care să fie cel puţin asistent universitar sau cercetător ştiinţific.  

“Bursele pe care Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriție le acordă anual s-au născut din dorința de a oferi pasionaților de cercetare oportunitatea de a-și valorifica cunoștințele și de a face primii pași într-o carieră în domeniu. Așteptăm și anul acesta propuneri de proiecte originale, iar pentru a le oferi tuturor celor interesați șansa de a aplica, perioada de depunere a lucrărilor a fost prelungită până pe 30 iunie a.c. Le urăm tuturor mult succes!”, a declarat dr. Corina Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Mai multe detalii legate de criteriile de eligibilitate, dar și de modalitățile de înscriere pot fi găsite pe site-ul Centrului de Bere, Sănătate și Nutriție – www.beresanatatenutritie.ro, la secțiune Burse de Cercetare. Proiectele trebuie depuse în variantă electronică, pe email, la adresa: centru@beresanatatenutritie.ro. Comisia de evaluare va fi alcătuită din specialiști în tehnologie alimentară, nutriție, medicină și cercetare.

Până în prezent, Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutritie a inițiat și coordonat trei proiecte de cercetare: Rolul consumului moderat de bere asupra memoriei autobiografice investigat cu ajutorul neuroimagisticii (autor Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași – 2013), Parametrii somatici caracteristici statusului ponderal și consumul de bere în România (coordonat de către Dr. Corina Aurelia Zugravu, medic primar în Nutriție și Igiena Alimentelor – 2014) și Consumul moderat de bere și simptomele post-menopauză (autor Nicoleta Răducanu, farmacist primar, absolventă a Masterului Nutriție Clinică și Comunitară Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș – 2015).

Centrul de Studii despre Bere Sănătate şi Nutriţie
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie este o entitate cu caracter ştiinţific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine şi calitatea de Preşedinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriţie, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie, deţinând calitatea de Secretar general, şi dr. Mihaela Begea, doctor în ştiinţe inginereşti.

Infiinţat în luna decembrie a anului 2011 şi lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii ştiinţifice şi diseminarea informaţiilor în domeniu în rândul comunității medicale şi a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanţează anual studii de cercetare în domeniu, sub forma de burse acordate studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura şi componenţa Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie pot fi găsite la adresa: www.beresanatatenutritie.ro