
● Revolut Sejururi (Stays) aduce o nouă funcționalitate pentru cei care doresc să exploreze, să se relaxeze sau să lucreze din altă parte decât de acasă – serviciul Case (Homes)
● Disponibil pentru clienții din Regatul Unit și Spațiul Economic European (SEE), Revolut Case oferă acces la sute de mii de case și apartamente pentru vacanță și nu numai
● Clienții pot obține până la 4% din suma achitată pentru cazare sub formă de cashback, în funcție de tipul de plan deținut
Revolut, super-aplicația financiară cu peste 20 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 2 milioane în România, a lansat serviciul Case (Homes) – o nouă funcționalitate pentru închirierea de apartamente și case de vacanță care vine și cu beneficiul cashback-ului, în funcție de planul deținut. Case face parte din produsul de rezervare cazări inclus în aplicație, Revolut Sejururi.
Cu sute de mii de case de vacanță disponibile în aplicație, la nivel global, Revolut le oferă clienților ocazia de a recupera până la 4% din valoarea cazării rezervate prin Case.
Revolut a anunțat recent că a acordat clienților săi, prin intermediul produsului Sejururi, peste 2 milioane de euro, la nivel global, sub formă de cashback. Case completează portofoliul serviciilor destinate clienților pasionați de călătorii și turism. Super-aplicația financiară continuă să adauge periodic noi funcționalități care să le facă iubitorilor de călătorii experiențele mai plăcute și mai la îndemână (rezervarea cazării la prețuri avantajoase, asigurare de călătorie, schimb valutar în cât mai multe monede și la rate de schimb avantajoase).
Case este disponibil pentru clienții din Regatul Unit și din SEE care aleg să rezerve cazarea într-un apartament sau o casă de vacanță utilizând aplicația Revolut și plătind cu aceasta. De la opțiunea de împărțire a facturilor până la cursurile de schimb la rate interbancare, Revolut Case aduce și mai multe beneficii și simplifică lucrurile pentru clienții care își planifică vacanțele sau viitoarele călătorii.
Așa cum Revolut și-a obișnuit deja utilizatorii, rezervarea cazării într-o casă de vacanță sau un apartament cochet în centrul orașului ales pentru viitorul city-break este simplă și intuitivă. Tot ce are de făcut clientul este să deschidă secțiunea Sejururi din aplicație, fie din ecranul principal, fie din hub, să selecteze datele excursiei și locația și apoi să parcurgă listele de oferte disponibile în funcționalitatea Case. Filtrele permit selectarea caselor și apartamentelor care acceptă și animale de companiei, dar și a celor care sunt dotate, de exemplu, cu calculator sau spațiu de lucru. Rezervarea și plata se realizează cu doar câteva atingeri de ecran.
„Știm că nevoile și preferințele clienților se schimbă neîntrerupt atunci în materie de turism și călătorii. Indiferent de dimensiuni, dotare, plasare, atmosferă sau design, clienții își doresc să găsească toate tipurile de cazare în același loc.
Fie că e vorba de așa-numiții nomazi digitali care lucrează de oriunde de pe mapamond, de familii numeroase care vor să stea împreună în același loc sau de cupluri care își caută o rezervare undeva cât mai departe de casă, suntem încântați să le oferim tuturor utilizatorilor noștri ocazia de a găsi cazarea preferată, cu ajutorul Case”, a declarat Christopher Guttridge, General Manager Produse de Lifestyle la Revolut.
Lansat în România în octombrie 2021, Revolut Sejururi a devenit în scurt timp unul dintre instrumentele preferate din aplicație ale utilizatorilor români. România s-a clasat pe a patra poziție în topul piețelor cu cele mai mari sume totale de cashback, înregistrând 700 de nopți de cazare cu gratuitate 1, în mai puțin de un an de la lansarea produsului pe piața locală.
Potrivit registrului de rezervări al Revolut Sejururi, și pentru ultimele luni de toamnă, clienții români și-au rezervat cazarea pentru a vizita orașe europene cu importante atracții turistice sau locații exotice din Orient, dar și pentru a se relaxa în zone turistice locale.
Iată cele mai căutate 15 destinații din toamna 2022 pentru clienții români: Barcelona (Spania), Viena (Austria), Paris (Franța), București (România), Dubai (Emiratele Arabe Unite), Budapesta (Ungaria), Amsterdam (Olanda), Zakynthos (Grecia), Sofia (Bulgaria), Praga (Cehia), Palma de Mallorca (Spania), Lisabona (Portugalia), Veneția (Italia), Bangkok (Thailanda), Paphos (Cipru).
Mai multe detalii pe revolut.com.
DESPRE REVOLUT
Revolut este prima super-aplicație financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să își folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani și schimb valutar. În prezent, peste 20 milioane de clienți din lume, din care mai mult de 2 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 250 de milioane de tranzacții pe lună.
Prin intermediul conturilor personale sau corporate, Revolut ajută clienții de pretutindeni să-și mențină echilibrul financiar, să dispună mai eficient de banii lor, să se conecteze rapid cu semenii lor sau cu cei apropiați, oriunde s-ar afla.
1 Echivalentul sumei totale înregistrate de aplicație drept cashback pentru cazarea achitată cu Revolut, conform cazărilor rezervate cu Revolut Sejururi, luând ca bază de calcul valoarea medie a unui sejur de 427 EUR/ utilizator.