Muzicieni de talie internationala, intr-un Concert Regal caritabil pe scena Ateneului Roman, in sustinerea tinerilor talentati ai Romaniei

Muzicieni români de talie internațională – ambasadori ai programului național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României – se vor reuni la București pentru a susține un spectacol-eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru acest program.

Concertul Regal caritabil, aflat la cea de-a 13-a ediție, va avea loc pe 25 octombrie 2022, la Ateneul Român, în prezența Familiei Regale a României. Ca în fiecare an, susținători ai artei – reprezentanți diplomatici, personalități de cultură și lideri din mediul de afaceri, donatori și sponsori ai Fundației, își dau întâlnire la Ateneul Român pentru a sprijini tineri artiști cu posibilități financiare limitate să-și urmeze talentul, primind la schimb un regal muzical și o dovadă incontestabilă a faptului că susținerea lor contează.

Violoncelistul Andrei Ioniță, unul dintre cei mai valoroși artiști afirmați pe scenele lumii în ultimul deceniu și primul muzician român câștigător al Concursului Ceaikovski, Diana Alexe, soprană la Opera de Stat din Viena și George Vîrban, tenor al prestigioasei Opere de Stat din Munchen, vin pe scena Ateneului Român pentru a susține eforturile Fundației și a oferi șansa altor tineri la început de drum să își urmeze visul. Programul muzical compus dintr-o selecție a celor mai frumoase pagini de operă și operetă, arii și duete celebre extrase din creații ale unor compozitori precum Charles Gounod, Giuseppe Verdi, Gaetano Donizetti, Franz Lehar sau Pablo Sorozabal, precum și Variațiunile Rococo de P. I. Ceaikovski, va fi susținut de Orchestra New Hope, dirijată de David Crescenzi, un apreciat dirijor al scenelor lirice.

Protagoniștii Concertului Regal – Andrei Ioniță, Diana Alexe și George Vîrban – fac parte din primele generații de bursieri ai Fundației, iar astăzi sunt nume cunoscute ale scenelor internaționale, de la Carnegie Hall, New York, Londra, Shangai, Munchen până la Viena.

România are nevoie de artă!

Iubitorii muzicii clasice și ai artei pot deveni la rândul lor susținători ai burselor Tinere Talente prin achiziționarea biletelor la Concertul Regal caritabil. Companiile se pot alătura ca sponsori ai programului Tinere Talente. Fondurile obținute vor ajuta artiștii la început de drum să își dezvolte potențialul, pe parcursul următorului an, prin burse, mentorat și promovare.

În lipsa acestui sprijin, tinerii talentați ai României își vor putea atinge foarte greu sau deloc adevăratul potențial.

Donații și sponsorizări pentru tinerii talentați ai României
Ateneul Român va fi și spațiul în care muzica clasică se întâlnește cu arta vizuală, prin lucrările vizuale expuse în foaier de bursieri actuali. Expoziția este inspirată din preocupările și pasiunile membrilor Familiei Regale de-a lungul timpului, la rândul lor ghidați de modele din domeniul social, din viața socială a vremurilor.

Fondurile strânse din sponsorizările și donațiile atrase la Concertul Regal caritabil au însumat de-a lungul timpului peste 1.800.000 de euro și au fost investiți în viitorul artistic al României. Au fost acordate în total 380 de burse tinerilor talentați aflați la început de drum, care provin din familii cu venituri reduse, iar cu sprijinul mentorilor și a promovării susținute, aceștia au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional. Programul Tinere Talente este recunoscut ca Cel mai bun Program de artă și Cultură din România, de 4 ori laureat la Gala Societății Civile, inclusiv în 2022.

Organizat anual, începând din 2008, de către Fundația Regală Margareta României, Concertul Regal caritabil a avut loc în mod tradițional în ziua de 25 octombrie, în ziua de naștere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Fiecare ediție a concertului aniversar a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre, în susținerea tinerilor talentați artiști români.

Concertul Regal Caritabil va fi transmis live la TVR 2 și la Radio România Muzical.

Parteneri:
Co-producători: TVR, Radio România Muzical, Radio România Cultural
Partener: Kaufland România
Sponsori: Globalworth Foundation, Kultho, Oskar, Dedeman, Pepco, Sofmedica, Enayati Group, Boiron România, Raycap, Hotel Siqua, Easy Print Services
Parteneri media: Magic FM, RFI România, Forbes, Forbes Life, BIZ, Historia, Zile și Nopți, Chapter4 România, Revista Cultura, The Institute, Radio Clasic, Phoenix Media, Nine O’Clock, Societatea Muzicală, Revista Cariere, Capital Cultural, Insight TAROM, Iqads, Smark, Bucharest Journal, MediaTrust Romania
Cu sprijinul: Filarmonica George Enescu, Muzeul Municipiului București, Iabilet.ro

Despre programul național Tinere Talente
Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. România are nevoie de artă! Ca răspuns la această problemă, Fundația Regală Margareta a României a creat un program național pentru a sprijini, îndruma și promova acești tineri artiști talentați, care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. 380 de tineri cu vârsta între 14 şi 24 de ani care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România au fost ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică.

Despre Fundaţia Regală Margareta a României
Fundaţia Regală Margareta a României (FRMR) a fost înfiinţată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de peste 30 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro.

BIOGRAFII ARTIȘTI Concert Regal caritabil, ediția 2022
Andrei Ioniță – violoncelist de talie mondială, primul muzician român câștigător al Concursului Ceaikovski

Desemnat “BBC New Generation Artist” pentru perioada 2016-2018, numit de publicația The Times: “unul dintre cei mai captivanți violonceliști care s-au afirmat în ultimul deceniu”, cu o tehnică și muzicalitate strălucitoare, Andrei Ioniță este primul muzician român care a câștigat, în anul 2015, medalia de aur la Concursul Ceaikovski de la Moscova, una dintre cele mai semnificative competiții muzicale din lume. Andrei Ioniță a cântat deja pe scene dintre cele mai prestigioase din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia, în recital sau în concerte alături de orchestre precum Filarmonica din Munchen, Filarmonica Cehă, Filarmonica din Tokyo, Filarmonica din Sankt Petersburg.

Diana Alexe – soprană la Opera de Stat din Viena
În 2013 câștiga premiul pentru cea mai bună solistă cu vârsta sub 20 de ani. În 2016 primea premiu special din partea tenorului Teodor Ilincăi. În 2017 debuta pe scena Operei Comice pentru Copii din București. În 2019 primea premiul pentru cea mai bună interpretare a unui lied de Dvořák la Concursul Internațional „Antonin Dvorak” din Republica Cehă, precum și alte meritorii premii la concursuri din Austria, Polonia, Slovacia și România. Astăzi, la doar 27 de ani, Diana Alexe este soprană la Opera de Stat din Viena.

George Vîrban – tenor al prestigioasei Opere de Stat din München
În 2015, câștiga premiul Radio România la concursul internațional Grand Prix Opera. În 2016, debuta în rolul lui Lensky la Opera din Saransk, Rusia, concerta la Opera Grand Avignon, Franța și deschidea stagiunea de Opera de la Sala Radio. În 2017, tenorul George Vârban cânta la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, susținea un turneu internațional în 8 orașe din China și concerta la Theatre des Champs Elysees, Paris. Între anii 2017 – 2019, tenorul Geroge Vîrban era solist colaborator permanent la Opera Națională din București, dar și prim solist al Teatrului Național de Opereta și Musical “Ion Dacian” București. În 2019 câștiga premiul trei la Concursul Internațional de Canto Virginia Zeani, iar din toamna aceluiași an este tenor al prestigioasei Opere de Stat din München.

David Crescenzi, pianist, dirijor de orchestră şi de cor, este constant invitat să conducă muzical montări ale unor titluri importante pe scenele noastre lirice. Dirijează, de-a lungul timpului, importante spectacole în cadrul Operei Naţionale Române din Timişoara (începând cu 2002), al Operei Naţionale din Bucureşti (2006). În 2007 a participat cu Opera Naţională Română din Timişoara la Festivalul Internaţional “George Enescu” din Bucureşti, dirijând „Tosca” de Puccini. În 2008, pe Arena „Sferisterio” din Macerata, a dirijat în primă audiţie absolută în Italia „Neues vom Tages” de Paul Hindemith. Tot în 2008 a devenit dirijor oaspete al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Din 2013 este dirijor oaspete la orchestra Radio din Bucureşti. Între anii 2014 – 2020 a fost director artistic și dirijor permanent la Cairo Opera House din Egipt. Iar în 2021 a devenit dirijor permanent la Opera Națională Română din Iași.

Orchestra New Hope
“Când pasiunea, iubirea pentru semeni și bucuria cântatului împreună se împletesc cu excelența, ia ființă Muzica. Ea este forța care definește personalitatea fiecărui muzician al orchestrei New Hope. Tinerii interpreți, selectați riguros, sunt membrii în cele mai importante orchestre din țară: Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională Radio, Orchestra Operei Naționale București, Orchestra Română de tineret, etc..”